CUM SA CONTROLEZI TIMPUL DE LUCRU SI TIMPUL DE INTARIRE

 

Timpul de intarire este influentat de mai multi factori. Pentru a putea prelungi timpul de lucru  este bine de stiut cum sa manipulezi acesti factori

Tipul intaritorului

Cea mai simpla cale de a controla timpul de lucru este alegerea unui intaritor care sa aiba un pot life mai mare. Specificatiile tehnice ale intaritorului contin informatii cu privire la marimea pot life-ului.

Cantitatea de amestec folosita

Reactia chimica dintre rasina si intaritor este exotermica, ceea ce inseamna ca degaja o anumita cantitate de caldura.  Cu cat cantitatea de amestec este mai mare cu atat cantitatea de caldura este mai mare. Caldura emanata accelereaza reactia chimica si timpul de lucru se scurteaza.  Daca acest fenomen este scapat de sub control amestecul poate ajunge la temperaturi care pot sa topeasca recipientele din plastic.

Grosimea stratului

Cantitatile mai mari degaja mai multa caldura dar daca sunt distribuite imediat dupa amestecare pe suprafete mari si in straturi subtiri caldura generata se va disipa usor. Pe de alta parte straturile mai groase se vor intari mai repede decat cele subtiri. Este important ca temperatura sa nu treaca peste 40-50 grade , deoarece rasina incepe sa se ingalbeneasca.

Forma recipientului

Pentru a putea disipa mai usor caldura generata de amestec este recomandat sa se toarne intr-un recipient cu suprafata mare( in cazul vopsirii intr-o tava pentru rola). Este important ca imediat dupa amestecare  rasina sa fie aplicata sau turnata pentru a beneficia de un timp de lucru mai lung.

Temperatura ambientala

Temperatura poate fi folosita pentru a mari sau micsora timpul de lucru.

Cu cat temperatura ambientala este mai mica cu atat timpul de lucru este mai lung. Si  viceversa. Lucrul int-un atelier iarna la 18 grade sau mai putin iti asigura un timp de lucru considerabil mai mare decat vara la o temperatura de 32 grade. Nu este recomandata aplicarea rasinilor epoxidice sub 15 grade sau peste 35 grade, deoarece timpul de intarire devine incontrolabil.

Temperatura indusa

Lampa cu propan sau generatorul electric de aer cald sunt folosite atat pentru a fluidifica rasina si a ajuta bulele de aer sa iasa cat si pentru a scurta timpul de intarire. Pe de alta parte un ventilator sau un echipament de racire se poate folosi pentru a prelungi timpul de lucru. Aceste metode se pot folosi doar daca sunt intelese bine efectele incalzirii si racirii asupra rasinilor epoxidice